filme1

 

Când aţi văzut ultima dată un film într-o grădină de vară de pe litoral? Cinemascop revine în perioada 1 – 7 august 2019, pentru a oferi această ocazie celor aflaţi în Eforie Sud, dar şi celor dornici să reviziteze un astfel de cinematograf, cât şi celor care, poate, fac cunoştinţă pentru prima dată cu atmosfera de grădină de vară.

În fiecare dintre cele 7 zile de festival vor avea loc ateliere de creaţie pentru copii, între orele 16:00-19:00, când grădina poate fi vizitată de orice curios, ce va avea şansa de a admira o expoziţie foto care pune în contrast trecutul şi prezentul staţiunii Eforie Sud şi sigur nu va putea rata cele două picturi murale ce vor fi realizate pe pereţii exterior ai grădinii.

La ora 21:00 încep proiecţiile! Fiecare seară aduce câte un lungmetraj, iar înainte de acesta va fi proiectat un scurtmetraj din campania EUandME, a Reprezentanţei Comisiei Europene în România, urmat de o animaţie cehă scurtă.

Pe 1 august, festivalul debutează cu un film italian, oferit de Instititul Italian de Cultură. Comedia romantică Femeile din viaţa mea (r. Fausto Brizzi).

În a doua seară, 2 august, spectatorii intră în lumea de familie a Anei Luisa, în filmul portughez Mama ştie cel mai bine (r. Nuno Rocha), venit din partea Institutului Camões București. .

Sâmbătă, 3 august, este o seară de aventură, fiind proiectat filmul maghiar Kincsem – Pariul secolului (r. Gábor Herendi).

A patra zi de festival, 4 august, aduce pe ecranul grădinii de vară un film ce va fi îndrăgit atât de cei mici, dar şi de adulţi. Este vorba de animaţia cehă Aventuri fără pereche (r. Galina Miklínová), distribuită în România de Freealize.

Luni, 5 august, e zi de sărbătoare la Cinemascop! Organizatorul festivalului, Centrul Ceh Bucureşti, aduce filmul cehoslovac Balul Pompierilor, al faimosului regizor Miloš Forman. Filmul, realizat în 1967, a fost extrem de controversat la acea vreme, satirizând regimul, ceea ce a dus la interzicerea sa. .

Penultimul film, ce va fi proiectat marţi, 6 august, este un film suedez, dar a cărui acţiune se petrece pe o încântătoare insulă din Grecia – Tsatsiki, tata şi războiul măslinilor (r. Lisa James Larsson), din partea Ambasadei Suediei.

Filmul de închidere, proiectat pe 7 august, este un documentar românesc în regia lui Corneliu Porumboiu – Fotbal Infinit.

Participarea la proiecţii este liberă, în limita locurilor disponibile.

Articolul precedentPeste 100 de copii din satele constănțene au primit tratament stomatologic gratuit
Articolul următorVIDEO| Accident la Mangalia.Impactul a fost surprins de o cameră de supraveghere