Timp de patru zile, cramele din Dobrogea, vă îmbie să aflați Povestea Vinului la Pontul Euxin. Piața Ovidiu va găzdui a doua ediție a Festivalului Vinului Dobrogean, ce se va desfășura între 22 și 25 august 2019.

Cramele Rasova, Jidvei, Viișoara, Trantu, Măcin, Darie, Hamangia, Histria, Murfatlar, vor îmbia publicul să deguste din vinurile Dobrogei. Vor fi licori, roșii și seci, albe și catifelate dar și  vinurile roze, parfumate, toate își vor spune povestea cunoscătorilor.

Ansambluri populare tradiționale dobrogene, meșteri populari, cofetari vestiți și hangii cu bunătăți potrivite pentru degustarea licorilor bahice, actori vor face deliciul acestui festival. Podgoriile și cramele, duc mai departe și mai sus, renumele viței de vie și al vinurilor dobrogene.

Vinul are o istorie atât de veche în regiunea în care s-au auzit primele cuvinte românești – Torna, fratre! – încât se confundă cu însăși istoria Dobrogei. Publius Ovidius Naso, în operele Tristele, descrie obiceiul barbarilor din Tomis de a bea vinul cu… securea. „din cauza gerurilor, nici vinul nu putea fi băut. Vinul păstrează forma vasului şi rămâne solid atunci cînd îl scoţi din el, aici nu este băut ca vin curat, ci în bucăţele pe care şi le trec unii altora”. Culturile viței de vie, au răzbătut, de-a lungul veacurilor, sub soarele Dobrogei, ca să renască, apoi, în plantațiile nesfârșite din inima județului Constanța și în județului Tulcea.

 

 

Articolul precedentDealerii trimiși în „vacanță” de DIICOT. 46 de dosare penale în urma unei acțiuni antidrog
Articolul următorNeatenția la volan face victime. Accident la Cap Aurora