O femeie din comuna constănțeană Lumina a murit, luni, după ce a fost atacată de scroafa din propria gospodărie.

Salvatorii constănțeni au fost solicitați să intervină, luni, în jurul orei 13.00, într-o gospodărie din comuna Lumina, după ce o femeie de 71 de ani fusese atacată de propria scroafă. La fața locului s-au deplasat două autospeciale ale Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, dar victima suferise răni grave, iar cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Potrivit primelor informații, femeia a mers sa dea de mâncare scroafei, ar fi alunecat și a căzut în cocină, iar animalul i-a mâncat mana. „În momentul în care a ajuns echipajul, era decedata de ceva timp”, au precizat reprezentanții SAJ Constanța.

Trupul femeii va fi transportat la morgă pentru a se stabili cu exactitate cum a survenit decesul, iar polițiștii au deschis o anchetă și cercetează modul în care s-a produs evenimentul.

Articolul precedentPortul Constanța, reprezentat la EXPO REAL Munchen 2019
Articolul următorMangalia. Zilele toamnei, tărgul recoltelor de sezon