Farul s-a impus în deplasare, scor 3-1, în disputa cu CSM Slatina, din etapa a 5-a.

Alb-albaștrii au deschis scorul după doar un minut și 20 de secunde. Cosmin Bîrnoi a pătruns pe partea stângă, l-a servit perfect pe Ilie Damașcan în fața porții și mijlocașul nostru a trimis pe lângă portar, din 8 metri.

Contrar cursului jocului, CSM Slatina a înscris la primul șutul pe poartă, Doman a trimis cu capul în plasă, profitând de ieșirea portarului Ștefan Fara, în minutul 33.

Robert Silaghi a recuperat o minge în careul advers, i-a pasat lui Andrei Banyoi și atacantul de 20 de ani a înscris cu un șut pe lângă portar, în minutul 35, 1-2 pentru Farul.

Diferența s-a majorat în minutul 75, la capătul unui contraatac rapid, Ilie Damașcan făcând dubla cu un șut din marginea careului mic, după o pasă perfectă primită de la Vlad Rusu.

Au jucat pentru FC Farul: Fara – Băjan, I. Ursu, Antoche, D. Panait (58 Carabela) – Cruceru (58 Greu), Cărăruș – Damașcan, Silaghi (78 Pelivan), Bîrnoi (70 Măzărache) – Banyoi (70 Vl. Rusu).

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentCopil de 10 ani mort după ce a fost strivit de două plăci de beton
Articolul următorRealitatea de lângă tine. Agoniseala de-o viață, făcută scrum. Mariana Bleancă, singură sub cerul liber