Peste 2.000 de seturi cu accesorii aniversare, mărfuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, au fost confiscate de polițiștii de la transporturi.

 În cursul zilei de astăzi, 12 octombrie, poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, împreună cu specialiști din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud, au verificat, în Portul Constanţa Sud Agigea, un container sosit din Cambodgia, având ca destinatar o societate comercială din București. În urma controlului containerului, poliţiştii au descoperit 2.016 seturi, fiecare dintre acestea conținând 5 lumânări aniversare, mărfuri susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile, în valoare de aproximativ 20.000 de lei de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute. Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Foto Arhivă

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedent Comandamentul pentru Situații de Urgență activat la Constanța
Articolul următorTupeu maxim! Deși nu avea permis și băuse bine, s-a urcat la volanul unui tractor neînmatriculat