Potrivit celui mai recent studiu realizat la inițiativa programului european Every Can Counts, printre inițiativele necesare pentru protejarea mediului, românii consideră ca fiind cele mai relevante încurajarea oamenilor să recicleze mai mult (75% dintre respondenți) și reducerea deșeurilor (72%). Totuși, în ceea ce privește reciclarea dozelor din aluminiu, datele pentru România arată că doar 45% reciclează întotdeauna dozele de băuturi atunci când sunt acasă,  33% reciclează la locul de muncă și doar 24% dintre români reciclează întotdeauna dozele când sunt în deplasare.

Pentru a veni în sprijinul publicului, Asociația Alucro și programul european Every Can Counts derulează și în acest an campania ExtravaCANza, prin care pune la dispoziția turiștilor de pe litoral infrastructura de colectare pentru doze din aluminiu, alături de premii care încurajează comportamentul responsabil. Astfel, noua ediție a campaniei de colectare se desfășoară în perioada 7 iulie – 20 august, în stațiunea Costinești din județul Constanța (incinta Kavasi Supermarket).

Pe durata campaniei, turiştii vor putea depune dozele consumate într-un aparat inteligent de colectare, indiferent de forma, mărimea sau culoarea acestora. În schimbul a cinci doze introduse în aparat, participanţii vor primi o doză de suc sau bere, sau alte premii constând în vouchere de cumpărături, bonuri de discount și posibilitatea de a dona contravaloarea dozelor pentru acțiunile Asociației Alucro.

„Suntem preocupați de comportamentul responsabil al consumatorilor în ceea ce privește reciclarea ambalajelor și dorim să le oferim și în vacanță o soluție eficientă prin care pot recicla dozele din aluminiu pe care le consumă. În același timp, este o ocazie bună pentru turiști de a se familiariza cu sistemul de garanție-returnare care se va implementa din toamnă în țara noastră și de a înțelege mai bine avantajele reciclării dozelor din aluminiu, atât la nivel de economie circulară, cât și la nivel de exemplu personal.” Declară Adina Magsi, Director General Asociația Alucro & Country Manager Every Can Counts România.

Campania ExtravaCANza este organizată la iniţiativa Asociaţiei Alucro, organizaţie care desfăşoară în România programul Every Can Counts, dedicat colectării şi reciclării dozelor din aluminiu, derulat în prezent în 20 de ţări europene cu scopul de a încuraja oamenii să recicleze atunci când sunt în deplasare (la locul de muncă, în cadrul evenimentelor publice). Ediția din acest an a campaniei ExtravaCANza se desfășoară cu susţinerea mai multor organizaţii care la rândul lor încurajează colectarea selectivă.

„Campania ExtravaCANza, devenită o tradiție pe litoralul românesc, își propune să informeze și să stimuleze turiștii să colecteze și să recicleze recipientele din aluminiu. Proiectul se bucură de un real succes, ceea ce ne consolidează poziția de lider în domeniul gestionării deșeurilor de ambalaje. GreenPoint Management rămâne alături de partenerii săi și continuă să implementeze împreună campanii care au menirea de a încuraja colectarea separată a deșeurilor la sursă, ceea ce este esențial.” Declară Irina Ionescu, Director General GreenPoint Management

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentDoliu în Biserica Ortodoxă. Unul dintre cei mai iubiţi preoţi misionari ai Iaşului a murit la mare. Avea doar 44 de ani
Articolul următorFOTO Aventură, veselie, bălăceală și atracții provocatoare la Eforie Aqua Park