Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă (FIMIM) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC), în colaborare cu Asociația „Informatică pentru viitor” Constanța, a organizat, sâmbătă, 26 noiembrie 2022, expoziția de robotică „Robots Show”.

Peste 35 de elevi constănțeni, cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani, au prezentat în cadrul evenimentului propriile creații în materie de robotică și programare, iar la expoziție au participat mai mult de 150 de vizitatori – elevi, cadre didactice şi studenţi ai FIMIM.

„Prima ediție a expoziției de robotică s-a bucurat de un real succes, acest rezultat fiind subliniat de faptul că timp de peste zece ore tinerii expozanți și-au demonstrat bucuria, pasiunea şi determinarea de a crea în domenii, precum: limbaje de programare, algoritmică, robotică, modelare 3D, web, aplicații pentru mobil, aplicații desktop, grafică și jocuri. În plus, elevii au răspuns tuturor curiozităților vizitatorilor şi le-au oferit premii pentru cele mai interesante întrebări și sugestii de îmbunătățire a invenţiilor, în cadrul unei tombole”, precizează conf. univ. dr. ing. Lucia Melnic, decanul FIMIM.

 

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentLuna cadourilor aduce Târgul de Crăciun și artiști de top la Mangalia
Articolul următorNOI schimbări la facturile la energie din 2023- La ce trebuie să fie atenți românii