Teatrul de Stat Constanța prezintă în weekend două spectacole: unul dedicat adolescenților și celor care își doresc să îi înțeleagă, al doilea – o comedie romantică pentru toate vârstele. 

Vineri, 25 februarie, la ora 19:00, la Biblioteca Județeană „I.N. Roman” Constanța – „#acedesiguranță”, de Ionuț Sociu, regia Bobi Pricop, un spectacol instalație dedicat adolescenților, o coproducție a Teatrului de Stat Constanța cu Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe și Teatrul de Nord Satu Mare. Scenografia îi aparține Oanei Micu, muzica și coregrafia sunt realizate de Eduard Gabia, iar de imagine și montaj este responsabil Iustin Șurpănelu.

„#acedesiguranță” este o producție teatrală care are la bază o serie de narațiuni, într-o structură dramaturgică cu mai multe ramificații, create prin mijloace video. Povestea are în centru un grup de șapte liceeni, cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, care lansează #acedesiguranță, o mișcare ce urmărește să dea voce pe TikTok adolescenților și experiențelor lor.

Spectacolul-instalație presupune ca spectatorii să fie împărțiți în grupuri mai mici, fiecare mergând în câte un spațiu în care un actor va ghida publicul într-o călătorie intensă spre această poveste ce se desfășoară în universul TikTok. „Ghidarea” spectatorilor va fi realizată de actorii Teatrului de Stat Constanța Ecaterina Lupu, Theodor Șoptelea,  Ștefan Mihai și Cătălin Bucur.

Sâmbătă, 26 februarie, ora 19:00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” (din Bulevardul Ferdinand nr. 56 – fostul cinematograf Republica),  – „DESCULȚ ÎN PARC” de Neil Simon, regia Liviu Manolache, scenografia Gina Tărășescu Jianu. În distribuție Nina Udrescu, Florina Stănculeţ, Tani Ștefu, Liviu Manolache, Cosmin Mihale.

O poveste de dragoste cu un cuplu de tineri căsătoriți care învață să-și trăiască și să-și păstreze dragostea. Cei aflați la începutul căsniciei vor rezona cu dificultățile pe care tinerii le întâmpină, iar cei care au renunțat la dragoste vor vedea că întâlnirile fericite pot apărea chiar și în a doua jumătate a vieții și pot răscoli sentimente uitate.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentCulisele Statului Paralel | Cum au ajuns milioane de doze de vaccin la gunoi
Articolul următorAtenție șoferi! Trafic deviat pentru lucrări de reabilitare la Podul de peste Brațul Borcea