Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român (FIEKR) a aprobat recent două noi proiecte de investiții în sectorul energetic din România, cu o valoare totală de circa 43 milioane dolari. Aceste proiecte vor crea sinergii cu procesele de producție ale rafinăriei Petromidia Năvodari, parte a companiei Rompetrol Rafinare și valoare economică adăugată pentru ambele companii.

„Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român își continuă planul investițional pentru dezvoltarea de proiecte energetice, care vor crea noi locuri de muncă, contribuții la buget, aport de tehnologie „state of the art”, dar și cu un impact în susținerea economiei locale (servicii, produse, etc). În același timp, noile proiecte vor asigura și un randament de circa 11% pentru cei doi acționari ai Fondului – KMG International și Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie”, declară Iskander Abdibaitov, Președintele Comitetului Director al Fondului de Investiţii în Energie Kazah-Român.

Primul proiect vizează construcția unei instalații de deparafinare pe platforma Petromidia, care va permite rafinăriei o importantă îmbunătățire a procesului de obținere a carburanților diesel pe perioada de iarnă. De asemenea, integrarea noii instalații în fluxul tehnologic al rafinăriei va permite și o creștere a producției de combustibil special pentru aviație, dar și o consolidare a securității energetice pe plan local.  Cu un termen de finalizare estimat pentru septembrie 2022, valoarea investițională a acestui proiect se ridică la aproximativ 35 milioane USD, contribuția directă a Fondului fiind de circa 30%, iar diferența urmând să fie atrasă din surse financiare locale și/sau internaționale.

Al doilea proiect major aprobat de FIEKR vizează finanțarea proiectului de majorare cu peste 30% a producției de polimeri în cadrul diviziei de petrochimie a rafinăriei Petromidia, unicul producător de profil din România. Proiectul de consolidare și creșterea a producției de polimeri urmărește conversia instalației de polietilene de înaltă densitate (HDPE) într-o instalație de polipropilenă (PP). Astfel, capacitatea anuală de producție PP se va majora de la 90.000 tone în prezent la 120.000 tone din 2022. Această investiție se ridică la aproximativ 8 milioane de dolari și va asigura alinierea producției la cererea de produse petrochimice din regiune. Cu termen de finalizare iunie 2021, proiectul va fi finanțat integral din resursele proprii ale Fondului.

.

Articolul precedentCoronavirus în Constanța: 322 sancțiuni contravenționale aplicate într-o singură zi pentru nerespectarea Ordonanței Militare nr.3
Articolul următorUn nou aparat de testare COVID-19, adus la Constanţa