Două autocare cu români care se întorceau din Grecia au fost oprite, în această după amiază la Punctul de trecere a frontierei Giurgiu, scrie realitateadegiurgiu.net.

Autoritățile au decis să plaseze toate cele 110 persoane aflate în cele două autocare în carantină, după ce, printre călători, au fost descoperiți români care veneau din Italia și au încercat să fenteze autoritățile.

În acest moment, se face triajul călătorilor, după care autocarele vor fi însoțite de polițiști și jandarmi către județele de reședință, unde vor intra în carantină.

De pe 10 martie și până la sfârșitul lunii este suspendat transportul rutier de persoane pentru toate cursele operatorilor de transport înspre și dinspre Italia. Tocmai de aceea, mulți români din Italia trec cu feriboat-ul în Grecia, de unde se îmbarcă în autocare, către România.

Articolul precedentÎncă două cazuri de coronavirus în Constanța
Articolul următorCoronavirus: Ne pregătim de Scenariul 3. Ce măsuri iau autoritățile