Cei peste 20 de km ai DJ224 dintre Medgidia, Tortoman și Siliștea, reabilitați după aproape 10 ani, au fost inaugurați, joi, valoarea investiției fiind de aproape 55 de milioane de lei.
Lucrările de reabilitare au început în anul 2009, în urma semnării contractului de finanțare încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, dar au fost oprite în scurt timp. “În anul 2016, acest proiect era blocat de mai bine de un an. Am reușit deblocarea acestuia și finalizarea lucrărilor în mai puțin de douăsprezece luni”, a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.
Potrivit proiectului, pe acest tronson de drum au fost turnate două straturi de covor asfaltic, au fost pietruite acostamentele, s-au refăcut podurile și terasamentele precum și marcajele și indicatoarele rutiere. Prin reabilitarea segmentului Medgidia – Tortoman – Siliștea s-a urmărit creșterea capacității portante a sistemului rutier în corelare cu traficul actual și de perspectivă, creșterea vitezei de circulație a vehiculelor, precum și creșterea lățimii părții carosabile de la 6 metri la 6,5 metri. Valoarea totală a proiectului a fost de aproximativ 54 milioane lei.