Singapore a confirmat joi primul caz de coronovirus. La fel, au fost înregistrate primele cazuri și în Vietnam . Până joi, cinci orașe din China, Ezhou, Huanggang și Wuhan, unde a izbucnit focarul, au intrat în carantină. Noul coronavirus a infectat deja peste 600 de oameni și a ucis cel puțin alți 18. DISTRIBUȚIA pe țări a infectării cu noul CORONAVIRUS 2019-nCoV. Până joi, au fost raportate 18 decese, toate pe teritoriul Chinei, și peste 650 de cazuri de persoane infectate dintre care cele mai multe în China – peste 630, Thailanda – 4, câte două în Hong Kong, Macao, Vietnam și câte unul în Taiwan, Coreea de Sud, Japonia, Singapore, SUA.

Au fost infirmate informațiile referitoare la cazuri de infectare raportate în Scoția și Arabia Saudită, relatate de presa internațională. Joi seară au fost raportate 4 cazuri de infecție cu coronavirus în Scoția, la testările preliminare, potrivit CNN. Informația nu a fost confirmată de Marea Britanie. Premierul Boris Johnson a transmis că rezultatele testărilor au fost negative. Tot joi seară, presa internațională a relatat că a fost raportat un caz de infectare cu noul coronavirus și în Arabia Saudită, în cazul unei asistente medicale din India.  care lucrează în Arabia Saudită a fost depistată având noul virus ce s-a răspândit din Wuhan. Centrul saudit pentru boli a negat informația și a precizat că asistenta medicală este infectată cu MERS (Sindromul respirator coronavirus din Orientul Mijlociu), și nu cu noul coronavirus 2019-nCoV din Wuhan. 

Singapore confirmă primul caz de coronavirus, relatează media locală. Este vorba de un bărbat de 66 de ani din Wuhan care a venit cu familia sa pe 20 ianuarie în Singapore. El și membrii familiei sale au avut rezultate pozitive la testarea coronavirusului. Bărbatul, care prezenta cu febră și tuse, a fost izolat într-un salon separat la Spitalul General din Singapore și starea sa este stabilă, informează Ministerul Sănătății.A fost cercetat și un al doilea caz al cărui test preliminar pentru coronavirus a fost pozitiv. Este vorba de  o femeie de 53 de ani din Wuhan. Ministerul Sănătății a anunțat că se așteaptă rezultatele testelor suplimentare pentru a confirma prezența virusului.

Coronavirusul a fost confirmat joi și la doi cetățeni chinezi în Vietnam, dar ”sunt în stare bună”, a spus ministrul Sănătății din Vietnam.

Un alt caz, în Arabia Saudită. O asistentă medicală din India care lucrează în Arabia Saudită a fost depistată având noul virus ce s-a răspândit din Wuhan, relatează CNN citând ministrul de externe indian. „Aproximativ 100 de asistente, majoritatea din regiunea Kerala, care lucrează la spitalul Al-Hayat au fost testate. Cu excepția unei asistente, niciuna nu prezenta coronavirusul. Asistena infectată primește îngrijiri medicale la Spitalul Național Aseer”, a scris pe Twitter ministrul de externe de la New Delhi. Ulterior, Centrul saudit pentru boli a negat informația și a precizat că asistenta medicală este infectată cu MERS (Sindromul respirator coronavirus din Orientul Mijlociu), și nu cu noul coronavirus din Wuhan 2019-nCoV.

Potrivit CNN, cinci persoane din Scoția au fost testate după ce au fost chiar în Wuhan, China. Inițial, Jurgen Haas, șef de medicină infecțioasă la Universitatea din Edinburgh, a declarat joi că au fost raportate 3 cazuri suspectate de coronavirus în Edinburgh și unul în Glasgow. Ulterior, purtătorul de cuvânt al premierului Boris Johnson a spus că rezultatele sunt negative și că niciun test nu a ieșit pozitiv. Purtătorul de cuvânt al Guvernului Scoției a transmis ulterior că NU au fost raportate în prezent cazuri de infecție cu noul coronavirus Wuhan și că au fost testate cinci persoane. Dintre aceștia doi au gripă, iar ceilalți trei sunt supuși mai multor teste. 

Până joi, trei orașe din China, Ezhou, Huanggang și Wuhan, unde a izbucnit focarul, au intrat în carantină.

Autoritățile au decis suspendarea transportului public, cinematografele, teatrele și cafenelele au fost închise. De asemenea, și Orașul Interzis, cel mai celebru monument istoric al Chinei, se va închide până la noi ordine din cauza epidemiei virale care a început să se răspândească în lume. Palatul Imperial a anunțat că se va închide de sâmbătă, din prima zi a Noului An Chinezesc.

SITUAȚIA PE ȚĂRI A INFECTĂRII CU NOUL CORONAVIRUS 2019-nCoV

Până joi, au fost raportate 647 de cazuri de persoane infectate, în 10 țări. Cele mai multe cazuri de infectare cu 2019-nCoV au fost raportate în China – 632, urmează Thailanda, cu 4 cazuri, apoi Hong Kong, Macao, Vietnam, cu câte două, și  Taiwan, Coreea de Sud, Japonia, Singapore, SUA, cu câte unul.

Până joi au fost raportate 18 decese, toate în regiunea Wuhan, China. În cursul zilei de joi, o parte din presa internațională relata că s-ar fi ajuns la 25 de decese.  Printre victime se numără persoane în vârstă de 73 și 89 de ani, cea mai tânără victimă având 48 de ani, potrivit The Telegraph

Virusul este deja prezent în cel puţin 13 provincii chineze, pe lângă regiunile administrative speciale Hong Kong şi Macao, care au confirmat primele cazuri miercuri.

DECESE – 18, toate în China

INFECTAȚI: peste 650 

CHINA –  peste 630

THAILANDA – 4

HONG KONG – 2

MACAO – 2

VIETNAM – 2

TAIWAN – 1

COREEA DE SUD – 1

JAPONIA – 1

SINGAPORE – 1

SUA – 1

Informează www.realitatea.net

 

Articolul precedentConstanța în plin scandal urbanistic preelectoral. Ultimul șantier de construcție, din zona cetății antice, inflamează spiritele și devoalează angajamentele transpartinice locale !
Articolul următorBraconieri prinși cu 570 kilograme de pește