Din pricina condițiilor atmosferice care au făcut aproape imposibilă amplasarea majorității elementelor componente ale Târgului de Crăciun în Piața Ovidiu din Constanța, data deschiderii oficiale a Christmas Market By The Sea a fost mutată în ziua de 1 decembrie.

Organizatorii au anunțat că vineri, 30 noiembrie, data stabilită inițial pentru deschiderea târgului, în Piața Ovidiu vor fi amplasate carusel, trenuleț, mașinuțe pentru copii încă nefuncționale și căsuțele cu mâncare, băutură și cu dulciuri, acestea fiind deschise pe toată perioada evenimentului.

La data deschiderii oficiale, sâmbată, 1 decembrie, în Piața Ovidiu vor fi amplasate și funcționale caruselul, trenulețul, mașinuțele pentru copii, căsuțe cu mâncare, băutură și dulciuri. „Amplasarea cortului încălzit, amenajarea locului special pentru donații către cei nevoiași și a Căsuței lui Moș Crăciun, vor începe luni, 3 decembrie, și se vor desfășura până joi, 6 decembrie, finalizarea lor depinzând strict de condițiile meteo”, au mai precizat organizatorii târgului. De asemenea, perioada amplasării patinoarului va fi stabilită în zilele următoare, în funcție de condițiile atmosferice.

Sâmbătă, 1 decembrie, constănțenii sunt așteptați la prima seară de concerte din cadrul Christmas Market By The Sea. Începând cu ora 20.00 vor concerta Soundopamine și Jazu.

Articolul precedentVreme deosebit de rece, cu temperaturi negative, de 1 Decembrie, în Constanța
Articolul următorPeste 1.000 de marinari militari vor participa la evenimentele organizate pentru a sărbători Ziua Națională a României