Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție  Constanța, au dispus trimiterea în judecată, în două cauze distincte, a doi inculpați aflați în stare de arest preventiv respectiv în stare de arest la domiciliu, pentru comiterea unor infracțiuni de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Potrivit procurorilor, în perioada august 2020 – 30 ianuarie 2021, pe raza municipiului Constanța, cei doi inculpați ar fi vândut unor persoane fizice cantitatea de peste 8 grame de droguri de mare risc (canabis și cocaină). De asemenea, la data de 31 ianuarie 2021, din locuințele celor doi ar mai fi fost ridicată cantitatea totală de 80 g droguri (cocaină și canabis) pe care aceștia ar fi deținut-o în vederea comercializării și nouă cartușe cu glonț care erau deținute fără drept.

Dosarele au fost trimise spre judecare la Tribunalul Constanța cu propunere de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar în cazul unui inculpat și cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cazul celuilalt.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentInspectoratul Școlar Județean Constanța pregătește prima simulare județeană a examenelor naționale
Articolul următorFOTO Incendiu într-un bloc din Tulcea.O persoană transportată la spital cu arsuri