Benny Adegbuyi, cel mai bine cotat luptător de kickboxing, a fost implicat într-un grav accident rutier pe A2, la KM 138, în județul Ialomița, Luptătorul  se îndreptau catre Tuzla, județul Constanța, unde urma să aibă loc Cupa Ronin K1, ediția a 3-a, la care  trebuia să participe.

În acestă această dimineață, în jurul orei 08:00, două echipaje operative din cadrul Stației de pompieri Fetești au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un accident rutier, produs pe A2, pe sensul de mers către Constanța, la km 138, în care a fost implicat un autoturism și cinci persoane (4 adulți și un minor cu vârsta de aproximativ 7 ani). În sprijinul acestora a acționat și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița.

„Un bărbat de 38 de ani, din municipiul București, conducea un autoturism pe direcția Bucureşti către Constanța, ar fi acroșat un parapet median. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a unei femei în vârstă de 35 de ani, care a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia,” transmite IPJ Ialomița.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ.

„Astăzi, mergeam cu echipa de la Benny Fight Academy spre Constanța, acolo unde o parte dintre elevi participau la un interclub. Pe A2, la km 138, în timp ce circulam regulamentar pe banda 2, o mașină a apărut în ultima secundă de pe banda 1, iar eu, pentru a evita coliziunea frontală, am tras de volan și am acroșat parapetul, care ulterior ne-a aruncat pe cealaltă parte a drumului.

Mașina este daună totală, dar cel mai important este că toți care eram în mașină suntem bine, mulțumim lui Dumnezeu. Soția mea Elena are doar o mică problemă la mână și am preferat să facem investigații suplimentare. Am fost la un pas de tragedie, iar mesajul meu este să aveți grijă la volan pentru că neatenția, chiar și pentru o singură clipă, vă poate costa viața atât pe voi, cât și pe cei dragi”,  a spus Benny Adegbuyi, potrivit Sport.ro.

 

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentModificare în Codul Rutier: Șoferii vor fi obligați să circule cu luminile aprinse pe toate drumurile
Articolul următorAtenție, șoferi! Restricții de trafic pe Autostrada București – Constanța