Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța informează  contribuabilii că plata amenzilor contravenționale se realizează doar în baza procesului verbal de constatare a contravenției și a dovezii de comunicare a acestuia (proces verbal de comunicare, plic poștal sau alte dovezi).

Potrivit art. 16 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, persoanele pot achita jumătate din minimul amenzii în termen de 15 zile de la data înmânării/comunicării procesului verbal.

Modalitățile de plată online sunt următoarele:  pe www.spit-ct.ro, accesând link-ul https://etax.spit-ct.ro/AmenziOnline, fără autentificare;  pe www.ghiseul.ro, accesând link-ul https://www.ghiseul.ro/ghiseul/public/amenzi, fără autentificare;  utilizând aplicația e-Tax Mobile SPIT Constanța pe telefoanele mobile, cu autentificare.

De asemenea, aceste sume pot fi achitate prin următoarele metode: numerar la staţiile OMV-Petrom, magazinele Inmedio (prin serviciul Westaco Express), la agenţiile băncii Garanti Bank și la oficiile Poșta Română din municipiul Constanța;- numerar sau prin intermediul cardului bancar la orice agenție fiscală a SPIT.

 

Articolul precedentTradiții și obiceiuri de Crăciun în satul tradițional
Articolul următorPatru persoane au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în Valul lui Traian