După doi ani de muncă și sute de ore de discuții, o parte din faleza de la Vama Veche a fost intabulată în numele statului român, lucru cerut încă de anul trecut de către Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral.

 Însă așa cum era de așteptat, a apărut o problemă: autoritățile nu pot intabula toată parcela de teren aflată pe domeniul public, numită CTD 466, scrie realitatea.net.

 Motivul ar fi că Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral nu dispune în prezent de resursele financiare necesare pentru a intabula toți cei 43.000 de mp, arată un raport al Corpului de Control al Ministerului Mediului. Acest teren are la Vest ca limită un drum de exploatare prezent acolo de zeci de ani, iar la EST de faleză se află plaja.

În trecut, însă, primarul localității Limanu, împreună cu consilierii primăriei, ar fi trecut ilegal în proprietatea comunei acest teren, scrie jurnalistul Alexandru Căutiș. Si in 2 Mai, dar și în Vama Veche au fost vândute către primărie părți din terenul statului.

Primăria a construit pe teren chiar și o pistă de biciclete, asta ca să dea impresia de legalitate, pistă ce merge în paralel cu drum de țară din Vama Veche, mai notează jurnalistul. Toate aceste investiții au fost făcute chiar dacă normele în vigoare menționează că este ilegală construirea pe faleza din Vama Veche, din motive de siguranță, dar și de estetică.

Tot pe terenul luat ilegal au fost construite și restaurante, hoteluri sau pensiuni, dar și campinguri așezate chiar pe malul mării.

Un localnic s-a chinuit timp de mai bine de 10 ani să dea în judecată Primăria Limanu. Ajutat de un jurnalist, cei doi au făcut sesizări, în urma cărora au fost deschise două dosare, unul la DNA și unul care a ajuns la Tribunalul Constanța, scrie plusinfo.

Aceeași publicație mai notează că o porțiune din faleza drumului avea la primărie 11.199 mp, incluzând și pista de biciclete. În momentul intabulării, aceasta ar fi ajuns să scadă cu 1000 mp. Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a comunicat faptul că a fost doar o eroare de măsurătoare, nu o infracțiune.

Cele mai multe erori de acest fel s-au produs în perioada în care Hristu Uzun era director al Administrației Bazinală de Apă Dobrogea Litoral. Sub semnătura lui, porțiunile care azi sunt revendicate de statul român au fost date ca nefiind ale statului. Anul acesta, tot el a fost ales pentru un nou mandat ca director al ABADL. 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentUcraina negociază cu România exportul de produse agricole prin portul Constanța
Articolul următorStructura anului școlar 2022-2023, MODIFICATĂ semnificativ. Anunțul ministrului Cîmpeanu: ce se întâmplă cu TEZELE