Asociația Elevilor din Constanța  solicită începerea demersurilor în vederea suspendării cursurilor tuturor unităților de învățământ în contextul creșterii alarmante a cazurilor de infectare cu Coronavirus.

“Elevii trebuie protejați cu orice preț. Dacă suspendarea cursurilor este necesară pentru a ne asigura că fiecare copil este în siguranță, atunci vom susține această măsură. Iar până la suspendarea cursurilor, autoritățile ar trebui să-și facă treaba și să se asigure că în toate unitățile de învățământ există săpun, dezinfectanți și hârtie,” a declarat Andreea-Sabina Spătariu, președinte Asociația Elevilor Constanța.

Reprezentanții elevilor susțin necesitatea suspendării cursurilor tuturor unităților de învățământ din România în vederea reducerii interacțiunii constante între copii și, astfel, a riscului de multiplicare a virusului care a curmat mii de vieți în jurul globului și a ajuns și în România, la ora actuală existând 15 cazuri confirmate și alte zeci de persoane suspectate de faptul că ar fi contractat virusul sau aflate în carantină.

“Ușurința răspândirii unui virus în cadrul unei unități de învățământ este alarmantă și în cazul unei banale gripe de sezon, or, în cazul virusul ce a pus în alertă întreaga populația globului, pericolul este iminent”, au menționat reprezentanții elevilor.

Duminică, 8 martie, autoritățile române au anunțat o serie de măsuri adoptate în încercarea de a evita răspândirea virusului nou-apărut, printre acestea numărându-se și elaborarea unei proceduri de suspendare a cursurilor în unitățile de învățământ în care este confirmat un caz de COVID-19.

În cadrul aceleiași zile, a fost anunțată măsura prin care sunt interzise întrunirile publice cu peste 1000 de oameni în vederea reducerii riscului de transmitere a virusului de la un individ la altul în cadrul unor colectivități. De asemenea, o serie de universități de medicină au anunțat suspendarea cursurilor, chiar dacă nu a fost confirmat vreun caz de Coronavirus în cadrul respectivelor unități de învățământ universitar.

“Dacă corelăm prevederile măsurii luate cu faptul că într-o unitate de învățământ gradul de interacțiune între elevi și, implicit, riscul de contaminare este ridicat, ei aflându-se într-o colectivitate,  unele dintre școli și licee având peste 1000 de elevi școlarizați, putem sesiza necesitatea suspendării cursurilor tuturor unităților de învățământ înainte ca acestea să aibă confirmat un nou caz” a declarat AEC.

Astfel, este prevenită răspândirea virusului prin faptul că persoanele infectate, cei care prezintă simptome și, în special, cazurile asimptomatice, nu ajung în contact cu colegii lor sau cu cadrele didactice și nu transmit virusul mai departe. Această măsură a fost adoptată până acum în 13 țări, printre care se numără și Italia, ce au închis școlile la nivel național în efortul de a opri răspândirea virusului.

Articolul precedentFOTO VIDEO| Mașină în flăcări pe Autostrada Soarelui
Articolul următorRestricții de trafic: sunt sistate cursele aeriene către și dinspre Italia