CS Năvodari a întâlnit pe 17 noiembrie, acasă, formația Bucovina Suceava, într-o partidă restantă din ultima etapă a turului Diviziei Naționale de Seniori la rugby.

Formația antrenată de Cristian Husea, Cornel Suciu și Virgil Năstase a câștigat detașat cu 60-3.

Oaspeții au deschis scorul prin Sabin Crețu, care a transformat o lovitură de pedeapsă, după care, năvodărenii au preluat inițiativa și au condus la pauză cu 17-3.Diferența s-a făcut pe finalul partidei, CS Năvodari a câștigat cu punct bonus, scor 60-3.

Punctele gazdelor au fost realizate de Ion Cotiujanu – 2 eseuri, Valeriu Chipercean – 2 eseuri, Marian Niță – 2 eseuri, Ion Săcară – 1 eseu, Alexandru Dan – 1 eseu, Ionuț Vătafu – 1 eseu, Vasile Perju – 1 eseu, Mihai Comănici – 4 transformări, Florin Urdea – 1 transformare, iar pentru Bucovina a punctat Sabin Crețu din lovitură de pedeapsă.

CS Năvodari a terminat pe locul 3 cu 25 de puncte, turul de campionat. Pe primele locuri CS Știința Petroșani 34 p și CSM Galați 27p.

Articolul precedentFOTO| 141 de stejari plantați pentru 141 de ani de la reintegrarea Dobrogei la teritoriul național
Articolul următorȘase transfugi, evacuați de pe o navă din Portul Constanța după ce s-au intoxicat cu fum