Discursul lui Eduard Hellvig de la Cluj este un eveniment. O spune clar și răspicat Crin Antonescu. Fostul președinte al PNL a remarcat viziunea, profesiunea de credință și mesajul care, într-un loc simbolic și cu destinatari simbolici, a fost adresat nu de directorul SRI sau doar de directorul SRI, ci de „omul public” care este Eduard Hellvig. Fostul lider liberal salută, în același timp, decizia asumată a șefului Serviciului de a vorbi nu doar despre erori, ci despre păcate ale acestei instituții.

Într-o intervenție la Digi24, Crin Antonescu a fost întrebat depre semnificația discursului pe care Eduard Hellvig l-a susținut la evenimentul care a marcat 15 ani de la debutul Studiilor de Securitate și Intelligence la Universitatea Babeș-Bolyai. 

Crin Antonescu: Discursul lui Eduard Hellvig de la Cluj este un eveniment

„Chiar mă gândeam, după ce am văzut acest discurs, că probabil în spațiul public românesc, legat de politică cel puțin, nimeni nu a spus mai mult în mai puține apariții sau mai puține ieșiri. Trebuie să vă spun din capul locului că, pentru mine, discursul lui Eduard Hellvig de la Cluj este un eveniment.

Poate pare o afirmație exagerată, dar dacă-mi aduc bine aminte, eu nu am auzit, cred, niciodată un astfel de discurs în România și despre România acestor decenii. E, pentru mine, o admirabilă combinație de analiză lucidă și de emoție nedisimulată, un discurs bogat, personal, într-un cuvânt, memorabil. Nu-mi amintesc, probabil niciodată la un înalt demnitar din acești ani, o viziune atât de articulată despre trecut – pe care o putem împărtăși sau nu, e altă discuție, dar ea este articulată – însoțită de ceea ce doar în câteva cuvinte se poate propune ca un proiect pentru viitor. Întru totul remarcabilă această ieșire, întru totul remarcabil acest discurs și semnificațiile sale sunt multiple”, a declarat Crin Antonescu.

Totodată, fostul lider PNL a punctat faptul că mesajul a fost adresat nu de directorul SRI sau doar de directorul SRI, ci de „omul public” care este Eduard Hellvig.

„Dar ceea ce de la bun început pentru mine este absolut remarcabil este viziunea, profesiunea de credință și mesajul care, într-un loc simbolic și cu destinatari simbolici, a fost adresat, la urma urmelor, nu de directorul SRI sau doar de directorul SRI, ci de omul public care este Eduard Hellvig”, a spus Antonescu.

Revine Eduard Hellvig în viața politică? Antonescu: Nu pot decât să sper

„Eu nu știu. Chiar nu știu dacă Eduard Hellvig va reveni în viața politică propriu-zisă după ce își va încheia mandatul la SRI. Nu pot decât să sper, în paranteză fie spus”, a adăugat Crin Antonescu. 

Reamintim că Eduard Hellvig a declarat, marți, în cadrul discursului care a devenit viral în presa din România, că, de multe ori, politicienii așteptau indicații de la ofițeri SRI. Directorul SRI și-a cerut scuze pentru această greșeală a instituției. În acest context, Crin Antonescu a precizat că este remarcabil că un șef SRI vorbește pentru prima oară despre un aspect important despre care s-a tăcut multă vreme: relația servicii-politicieni-politică.

„Eu încă o dată folosesc cuvântul – și nu mi se pare acoperitor: e  remarcabil, pentru că dacă e acum să discutăm de postura din care Eduard Hellvig face aceste afirmații, eu cred că va fi o cerere de acord cu mine că noi n-am mai auzit nu doar un director al SRI, dar un înalt demnitar la putere al statului român să vorbească nu doar despre erori, ci despre păcate ale acestei instituții, să-și ceară scuze pentru ele, chiar și pentru cele din perioada dinainte de a fi condusă de către domnia sa, după cum, încă o dată, salut faptul că în acest discurs, cu o anumită reținere, evident, Eduard Hellvig vorbește pentru prima dată despre un anumit aspect despre care s-a tăcut mult, al acestei relații servicii-politicieni-politică.

Da, știm cu toții, deplângem cu toții, mai mult sau mai puțin sincer, amestecul serviciilor în politică la noi, ca și probabil în alte părți, dar s-a vorbit mai puțin despre această perspectivă, întru totul reală, asupra căreia Eduard Hellvig, în discursul de ieri, deschide o fereastră și o propune o discuție”, a ținut să precizeze Crin Antonescu.

Articolul precedentVremea 6 octombrie – Temperaturile cresc ușor față de ziua precedentă
Articolul următorPrietenii naturii în Țara Piticilor