Zeci de oameni au fost evacuați de polițiști și jandarmi, miercuri dimineață, dintr-o biserică din Constanța, unde slujea IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.. Oamenii s-au declarat nemulțumiți și spun că le este ingrădit dreptul la rugăciune.

Municipiul Constanța este în carantină de vineri 20 noiembrie și oficierea slujbelor religioase este permisă doar în exteriorul clădirilor, cu excepţia celor la care participă doar personalul bisericesc.

Ce spun polițiștii

Astăzi, polițiștii Secției 2 au fost sesizați cu privire la faptul că, în interiorul unui lăcaș de cult din municipiul Constanța, ar fi oficiată o slujbă la care participă mai multe persoane care nu respectă măsurile de protecție sanitară.

La fața locului au ajuns polițiștii și jandarmii constănțeni, care au constatat faptul că cele sesizate se confirmă.

Forțele de ordine au identificat 39 de persoane care nu purtau masca de protecție și nu respectau măsurile de distanțare socială. Acestea au fost sancționate contravențional, valoarea totală a amenzilor fiind de 4.500 de lei.

 

Sursa: Realitatea de Constanta