Incidentul s-a petrecut aseară, atunci când polițiștii din Năvodari au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un minor ar fi fost mușcat de un câine, pe o plajă din zona Mamaia Nord.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un minor, de 3 ani, din județul Arad, mușcat în zona feței de un câine de rasă, anunță Antena 3.

În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că minorul se afla în apa mării împreună cu tatăl său, moment în care a fost mușcat de câinele care se afla tot în apă cu stăpânul său, de 53 de ani, din București.

La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD, copilul fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane.

Articolul precedentFarul, victorie cu Sepsi
Articolul următorANONIMUL IIFF, deschis cu premiera naţională „Land”