O femeie a murit, marți, într-un accident rutier produs în județul Constanța, pe DN 22C, între localitățile Satu Nou şi Mircea Vodă. Circulația rutieră este întreruptă, la fața locului fiind solicitată intervenția unui elicopter SMURD.

Potrivit polițiștilor, pe DN 22C, între Satu Nou şi Mircea Vodă, a avut loc, marți la prânz, o coliziune frontală între un autoturism şi un autotren. Astfel, o femeie care conducea un autoturism dinspre Medgidia către Cernavoda, a efectuat la un moment dat manevra de depășire, moment în care a intrat în coliziune cu TIR-ul care circula din contrasens.

La fața locului au ajuns mai mult echipaje de salvare și ale pompierilor, inclusiv elicopterul SMURD, dar cadrele medicale nu au putut face nimic pentru a salva viața femeii.

Circulația rutieră este întreruptă, la ora transmiterii acestei știri, polițiștii efectuând cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.

Articolul precedentAtenție, șoferi! Ce lucrări se desfășoară în Constanța, în luna octombrie
Articolul următorPolițiștii locali, în război cu spărgătorii de semințe