Primăria Constanța continuă lucrările de împărțire a platformelor de colectare a deșeurilor din oraș pe două secțiuni: deșeuri reciclabile și deșeuri menajere.

Lucrările au fost executate deja în zona centrală, zona peninsulară, cartierele Tomis I și Tomis II, se lucrează în Tomis III și Faleză Nord și vor fi realizate în toate cartierele orașului, la toate cele 389 de platforme.

Măsura este luată de municipalitate pentru a ne încadra în țintele de reciclare prevăzute de legislația europeană în vigoare și pentru a crește gradul de colectare selectivă a deșeurilor din Constanța. „Recomandăm constănțenilor să separe deșeurile reciclabile de cele menajere și să le depoziteze în platforme în secțiunile special amenajate și inscripționate corespunzător”, spun reprezentanții Primăriei Constanța

Această măsură a municipalității a început să fie implementată din ianuarie 2019, însă la capitolul colectare selectivă a deșeurilor Primăria Constanța a făcut primele demersuri în anul 2008. Mai exact, încă de atunci funcționează un sistem de colectare selectivă pe trei fracții. În câteva zone cu blocuri din municipiu Constanța au fost montate containere de tip iglu cu o capacitate de 2,5 mc, astfel: 175 de containere albastre pentru hârtie și carton, 175 galbene pentru plastic și metal și 27 verzi pentru sticlă.

Colectarea selectivă a deșeurilor din acele containere se realizează cu ajutorul a 7 autogunoiere special destinate în acest sens. Deșeurile colectate selectiv și sortate sunt transportate la stația de sortare unde sunt predate în vederea valorificării.

Articolul precedentCampanie de depistare a afecțiunilor tiroidiene, la Spitalul Municipal Mangalia
Articolul următorAeronavă prăbușită la Tuzla: două persoane rănite