Municipiul Constanța se află sub atenționare meteorologică de cod galben până în această seară la ora 22:00. Echipele mixte ale Primăriei Municipiului Constanța, RAJA și ale operatorului de salubrizare sunt poziționate în zonele de risc la inundații din oraș și gata de intervenție

Până în acest moment, echipele au fost solicitate să intervină pe bulevardul Al. Lăpușneanu, în zona City Park Mall unde s-a strans o cantitate însemnată de apă. Acum, se circula în condiții normale.

Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat peste 40 l/mp

Autoritățile fac apel către cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor precum și peste gurile de scurgere, rigolele și căminele de vizitare pentru a nu îngreuna intervenția echipelor mixte ale Primăriei Municipiului Constanța,  RAJA  și ale operatorului de salubrizare dacă va fi de nevoie.

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055

Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205, sau pe WhatsApp, la numărul 0799606142

Dispecerat Serviciul Protecție Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă și Situații de Urgență – 0737552271.