Primăria Mangalia organizează de 1 Mai, la debutul sezonului estival, o serie de spectacole cu muzică live pentru toate gusturile, dedicat localnicilor, dar și turiștilor care vor petrece minivacanța de 1 Mai, la mare.

În această zi, comunitatea din Mangalia sărbătorește și Ziua Mangaliei, iar autoritățile locale au pregătit concerte în aer liber cu participarea invitaților de la Voltaj și Clejanii. Tot în această zi, locuitorii orașului, dar și turiștii care se vor afla în Mangalia, vor avea parte de multe surprize. Maratonul muzical va începe la orele 14:00, miercuri, 1 Mai și va fi susținut timp de aproape zece ore, pe scena exterioară a Casei de Cultură.

În cadrul evenimentului, vor mai avea loc prestații muzical-artistice susținute de artiști locali, intercalate cu înregistrări audio cu melodii aparținând diferitelor genuri muzicale, apreciate în acest moment.

Tot de Ziua Mangaliei, în proximitatea Casei de Cultură, vor fi amenajate câteva corturi, unde vor fi pregătite diferite preparate gustoase și savuroase pentru cei care vor petrece 1 Mai, la Mangalia.

Articolul precedentVreme rece și cu ploi, în Dobrogea, în prima parte a lunii mai
Articolul următorVizită cu trenul la Constanța a ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc