Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Negru Vodă au descoperit, ascunse într-un autocar condus de un gălățean, trei albume de timbre, fără documente de proveniență.

În data de 01.02.2020, în urma controlului unui  autocar ce efectua curse pe ruta Turcia – Moldova.polițiștii de frontier au descoperit în interiorul compartimentului pentru bagaje, într-un colet, trei albume ce conțineau 1.764 timbre diferite colecţii, pentru care conducătorul autovehiculului nu a putut prezenta documente de proveniență.

Bărbatul, de 40 de ani, cu domiciliul pe raza județului Galați, a declarat că le-a achiziționat din Turcia, contra sumei de 50 de euro și nu deține documente pentru acestea.

Cele trei clasoare, estimate la o valoare de aproximativ 15.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi trimise spre expertiză.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt și introducerea pe teritoriul statului român, precum și deținerea, comercializarea, organizarea de expoziții sau orice operație privind circulația bunurilor cultural mobile sau provenite din dezmembrarea de bunuri culturale imobile, care fac parte din patrimonial cultural al unui stat străin, conform dispozițiilor legale ale statului respectiv, și care au fost exportate ilegal.

Articolul precedentDouă medalii de bronz pentru Judo-ul românesc, în acest weekend
Articolul următorJennifer Lopez și Shakira au făcut spectacol în pauza de la Super Bowl