Pentru că a nins în timpul nopții, utilajele de deszăpezire au împrăștiat material antiderapant, astfel încât arterele rutiere să fie curate și să se poată circula în condiții de siguranță.

Angajații societății de salubrizare continuă să degajeze zăpada din stațiile de autobuz, trecerile de pietoni, trotuarele, pasajele și scările de acces către acestea.

În acest moment se circulă în condiții bune pe toate arterele din municipiu iar mijloacele de transport în comun circulă normal. Facem apel către toți constănțenii care ies în trafic să aibă autoturismele echipate corespunzător, cu anvelope de iarnă.

Va mai ninge în continuare, iar local se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45…50 km/h, viscolind ninsoarea.

Până la mijlocul săptămânii vremea va fi rece pentru începutul lunii martie. Vântul va mai avea intensificări temporare, de aceea rugăm cetățenii să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare.

Toți locuitorii orașului, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055

Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922

Dispecerat Biroul Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență  – 0737552271.

Imagine

Imagine

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentPreședintele Klaus Iohannis: ”România sprijină total integrarea Ucrainei și Republicii Moldova în Uniunea Europeană”
Articolul următorAproape 8.500 de noi infectări cu SARS-COV-2 și 164 de decese