Chainsaw Film Production anunță debutul Turneului Național la Constanța, un oraș ce are o strânsă legătură cu ambele filme: „Războiul Regelui” și „Maria – Inima României”. Cele doua filme au fost vizionate până acum de peste 5 milioane de spectatori, în special în România, dar și în Statele Unite, Europa și Orientul Mijlociu.

„Regina Maria, în mod evident, a avut un atașament profund față de litoralul Mării Negre. Amprenta Reginei este reflectată în arhitectura originală de la Balcic, care zugrăvește și afinitatea acesteia pentru mai multe religii: Ortodoxă, Catolică, Musulmană și Baha, dar și în Mamaia, unde a deținut o vilă imensă la câțiva metri da Marea Neagra”, a declarat John M. Florescu, producătorul executiv al celor doua filme.

Filmul (cu durata de 1h și 20 min) despre Regina Maria prezintă, de asemenea, imagini unice de dinaintea Primului Război Mondial, obținute în 2017 de la Arhivele de Stat ale Rusiei, precum și de la Arhivele Naționale ale României și Germaniei. Sunt surprinse imagini de la vizita Familiei Regale a Rusiei în iunie 1914 la Constanța, când existau zvonuri despre posibila uniune prin mariaj a celor două familii regale. Era ultima vizită a Romanovilor în afara Imperiului Țarist, înainte de execuția brutală din iulie 1918. Filmări vest-europene, din toamna anului 1916, prezintă ruinele faimosului Cazino din Constanța, bombardat de avioane nemțești.

Prințul Filip, soțul Reginei Elisabeta, a rememorat, de asemenea, vizita sa la Mamaia, în 1926, pentru a-și vizita vărul, pe tânărul Rege Mihai: „Aveam cinci sau șase ani. Și el [Prințul Mihai] era de aceeași vârstă(…). Am mers la Mamaia. În acele zile era doar o vilă pe plajă și restul plajei era goală. Nu era nimeni acolo. Aveam ponei și călăream de-a lungul plajei”, afirma Prințul Filip în 2016, într-un interviu audio realizat de către domnul Florescu la Palatul Buckingham.

Vizionarea documentarului „Maria – Inima României ” de către public este gratuită, pe baza rezervărilor de loc făcute în avans. Rezervările de locuri pentru proiecția ce va avea loc în Constanța, pe 20 noiembrie, ora 19:00, se fac accesând https://www.facebook.com/MariaInimaRomaniei/ sau platforma www.eventbook.ro.

În Constanța, proiecția documentarului „Maria – Inima României”, versiunea originală a regizorului, se realizează cu suportul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, în parteneriat cu Universitatea „Ovidius” din Constanța.

Articolul precedentLovitură puternică pentru comercianţii care înşală cu reduceri aparente în perioadele de soldări
Articolul următorSindicaliștii cer reducerea vârstei de pensionare în sectorul construcții nave