Ministerul Afacerilor Externe precizează că, potrivit informaţiilor comunicate public de către autorităţile bulgare, persoanele care se deplasează din România în Republica Bulgaria şi care nu se încadrează în excepţiile de la măsura obligatorie a prezentării testului molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 pot intra în ţara vecină numai prin punctele de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse, Calafat-Vidin şi Vama Veche-Durankulak.

 

MAE reaminteşte că sunt exceptate de la măsura obligatorie a prezentării unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 următoarele categorii de persoane: persoanele care tranzitează teritoriul Republicii Bulgaria; şoferii de autobuz, angajaţi în transportul internaţional de pasageri; şoferii autocamioanelor care efectuează transport internaţional de mărfuri; membrii echipajelor navale; membrii echipajelor aeriene care efectuează zboruri de la şi către aeroporturi publice pe teritoriul Republicii Bulgaria şi personalul tehnic asimilat; lucrătorii transfrontalieri.

Ministerul Afacerilor Externe aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: 0035929712858 şi 0035929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: 00359879440758.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentViitorul împrumută un fundaș de la Honved Budapesta
Articolul următorMinistrul Educației, îngrijorare maximă: „Calitatea actului educațional a scăzut foarte mult. Pierderi mari – E greu de crezut că vom putea recupera”