Publicul Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL a decis sâmbătă, prin vot electronic, câștigătorii celei de-a 17-a ediții:

 

Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc, în valoare de 1.000 de Euro, a fost acordat filmului ÎN NOAPTE, regizat de Ana Pasti,

Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj străin, în valoare de 1.000 de Euro , a mers către LEAVE OF ABSENCE, regizat de Anton Sazonov (Rusia).

Premiul Ovidiu Bose Paștină, în valoare de 1.000 de Euro a fost acordat de Fundația ANONIMUL, scurtmetrajului KAIMOS, regizat de Sarra Tsorakidis

Cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, care a avut loc în perioada 12 – 16 august la Sfântu Gheorghe, Delta Dunării, a reunit în selecția competiției de scurmetrametraj românesc nouă titluri, iar competiția de scurtmetraj internațional zece  filme din Iran, SUA, Danemarca, Vietnam, Polonia, Rusia, Singapore, Spania şi Lituania. Selecția ambelor competiții a fost realizată de criticul de film Ionuț Mareș.

Programul  a fost completat cu cele mai noi lungmetraje de ficțiune și documentare românești, filme care  nu au fost încă lansate în cinematografe, MALMKROG al lui Cristi Puiu și ACASĂ, în regia lui Radu Ciorniciuc, filme ale căror premiere au fost amânate , precum 5 MINUTE, în regia lui Dan Chișu și Ivana cea groznică, în regia Ivanei Mladenović , sau filme apreciate de public și în marile festivaluri internaționale precum COLECTIV, documentarul lui Alexander Nanau.

Spectatorii ANONIMUL au putut vedea în premiră națională, în deschiderea festivalului, THE FATHER, debutul în lungmetraj al dramaturgului Florian Zeller, cu Anthony Hopkins și Olivia Colman, care urmează să intre în cinematografele din întreaga lume atunci când acestea se vor redeschide.

Printre invitații speciali ai evenimentului s-au numărat regizorul Dan Chișu, actrița Diana Cavallioti, producătoarea Anamaria Antoci, jurnalista de investigație Mirela Neag, precum și realizatorii scurtmetrajelor românești: Alina Șerban, Ana Pasti, Andrei Răuțu, Claudiu Mitcu, Lucia Chicoș, Sarra Tsorakidis, și actorul Cristian Robe. Prezentatorul celei de-a 17-a ediții ANONIMUL IIFF a fost actorul și muzicianul Alex Ștefănescu.

Ediția din acest an a festivalului s-a desfășurat în condiții speciale, impuse de pandemie, cu un număr restrâns de spectatori la fiecare proiecție, și măsuri de distanțare fizică.

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentVIDEO FOTO| Beach-bar făcut scrum după un incendiu
Articolul următorStarea de alertă se prelungește astăzi pentru încă o lună. Ce restricţii rămân în vigoare