Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene lansează apelul de finanțare destinat sprijinirii doctoranzilor și cercetătorilor post-doctorat prin burse de studiu, precum și consolidării colaborărilor între universități, institute de cercetare și mediul privat.

Apelul are o valoare totală de 21 milioane de euro și pot solicita finanțare: Universități publice și private ce au acreditare, institute/centre de cercetare acreditate, angajatori, asociații profesionale, camere de comerț și industrie, Academia Română.

Un proiect poate avea valoarea de maxim 1,15 milioane euro și trebuie să ofere sprijin pentru minim 80 de doctoranzi și 20 de cercetători post-doctorat. Astfel, în total, prin proiectele care se vor realiza în cadrul acestui apel, vor fi sprijiniți minim 1440 doctoranzi și 360 de cercetători post-doctorat.

„Prioritatea Guvernului României și a MIPE este sprijinirea cercetării și inovării. Tinerii care se implică în cercetare au nevoie de susținere, fiindcă acest domeniu este motorul care duce la inovare și la competitivitate economică. Avem azi o veste foarte bună, anume că pentru minim 1800 de cercetători vom acorda sprijin din fonduri europene ca să își continue proiectele de cercetare, să își termine studiile și să își găsească un loc de muncă și cu siguranță rezultatele muncii lor se vor simți în economia României și cea europeană”, a spus Csilla Hegedüs, secretar de stat în MIPE.

În cadrul proiectelor finanțate se vor acorda burse în sumă forfetară lunară, astfel:

  • bursa pentru doctoranzi: maximum 400 euro/lună timp de maximum 12 luni, în ultimul an al programului de studii doctorale;
  • bursa pentru cercetători postdoctorat: maximum 600 euro/lună, pe durata studiilor postdoctorale, timp de maximum 12 luni.

Suma alocata pentru mobilități interne/internaționale, taxe de participare la conferințe, taxe pentru publicarea articolelor în reviste indexate în baze de date internaționale trebuie sa reprezinte maxim 45% din cuantumul total al burselor.

Sunt eligibile instituțiile de învățământ (universitar și postuniversitar) care au încheiat un protocol de colaborare cu un institut de cercetare sau un agent economic pentru derularea activităților  de cercetare în care vor fi implicați doctoranzii si respectiv, cercetătorii postdoctorat. Primesc punctaj suplimentar proiectele care planifică programe de studii doctorale/postdoctorale cu o componenta aplicativă, coordonate de cercetători/cadre didactice universitare, cu activitate relevantă în domeniul de cercetare propus și care demonstrează că se implică activ în derularea programului de studii universitare de doctorat/postdoctorat.

Ca rezultate așteptate din proiectele ce se vor derula, beneficiarii trebuie să asigure un loc de muncă în decurs de o lună pentru o treime dintre participanții la proiect ce nu lucrează încă și, de asemenea, pentru o treime trebuie să facă dovada că sunt incluși în cursuri suplimentare de cercetare avansată. Tot ca ținte obligatorii 55% doctoranzi trebui să obțină titlu de doctor și 80% dintre studenții post-doctorat trebuie să finalizeze programul, nu mai târziu de luna octombrie 2023.

Ghidul solicitantului, cu toate detaliile necesare, poate fi găsit aici: https://mfe.gov.ro/pocu-apelul-de-proiecte-sprijin-pentru-doctoranzi-si-cercetatori-post-doctorat/.

 

Articolul precedentInflația a explodat! Creștere de peste 1,5% într-o singură lună
Articolul următorCÂȚI români suferă de sindrom post-COVID-19. Toate simptomele care apar după boală