Doi tineri au fost reținuți după ce au fost prinși în flagrant când vindeau droguri la Festivalul Sunwaves .

„Sâmbătă, 29 aprilie a.c., polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pentru menținerea ordinii și liniștii publice, au depistat în zona Summerland, Festivalul Sunwaves, 2 persoane de sex masculin cu domiciliul în municipiul București, ce ofereau spre vânzare substanțe de mare risc altor două persoane, una de sex masculin și una de sex feminin. Drogurile de mare risc ce erau oferite spre vânzare erau ascunse/depozitate într-un autoturism marca Volkswagen Passat,” transmite Poliția Locală Cpnstanța.

Persoanele au fost interceptate, legitimate și conduse la sediul DGPL Constanța pentru întocmirea actelor procedurale necesare înaintării dosarului instituției abilitate pentru luarea măsurilor legale.

Imagine

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorCum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi