Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un avocat din cadrul Baroului Călărași, pentru săvârșirea unei infracțiuni de dare de mită.

Potrivit procurorilor procurorilor în cursul zilei de 30 martie 2022, inculpatul, ar fi promis unui polițist din cadrul Poliției municipiului Călărași suma de 2.000 lei, pentru ca acesta să efectueze acte contrare atribuțiilor sale de serviciu, respectiv să asigure o situație favorabilă clientului său cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.În aceeași zi, în contextul menționat mai sus, avocatul ar fi remis polițistului suma de bani menționată, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.”

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

Sursa: Realitatea de Calarasi

Articolul precedentMingea oficială a Cupei Mondiale din Qatar a prezentată fanilor din întreaga lume
Articolul următorColaborare între Universitatea Ovidius din Constanța și Universitatea Trakya din Edirne-Turcia