Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Negru Vodă au descoperit un autoturism, în valoare de 28.000 de lei, căutat de autoritățile din Danemarca.

Potrivit Gărzii de Coastă, la Punctul de Trecere al Frontierei Negru Vodă s-a prezentat la sfârșitul săptămânii trecute, pentru efectuarea formalităților de frontieră, un cetățean moldovean, în vârstă de 38 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în România. În urma verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat că mașina figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autoritățile din Danemarca.
Bărbatul a declarat că a achiziționat mașina fără să știe că aceasta ar fi fost căutată de către autorități.
Mijlocul de transport, în valoare de 28.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Articolul precedentCSU „Știința” din Constanța se numește, de astăzi, CSU „Simona Halep”
Articolul următorPercheziții la o biserică din comuna Albești pentru pornografie infantilă