Doi tineri din Constanța, mutați recent la o casă din cartierul KM 5, au considerat că cel mai simplu și ieftin mod în care își pot amenaja noua locuință este să se folosească de gardul metalic al unui loc de joacă din apropiere. Zis și făcut. Fără nicio reținere, au scos gardul care împrejmuia locul de joacă și l-au dus la ei acasă.

Nu au putut însă să se bucure foarte mult de noua achiziție, pentru că polițiștii locali din cadrul Primăriei Constanța au fost sesizați de oamenii din zonă și au intervenit cu promptitudine.

Prejudiciul a fost recuperat iar cei doi tineri au fost predați reprezentanților IPJ Constanța. Oamenii legii le-au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de furt calificat. De asemenea, pe numele celor doi, reprezentanții Primăriei Constanța au depus plângere pentru distrugere.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentCoronavirus: Meciul HC Dobrogea Sud – CSM Focşani, amânat
Articolul următorPrimarul Iașiului cere M.A.I. să blocheze formarea convoaielor de pelerini pentru deplasare la moaștele Sfintei Parascheva