Athletic Constanța a jucat miercuri cu CSM Galați  într-o partidă restanţă din etapa a doua a Ligii Naţionale de Baschet Masculin. Constănțenii s-au impus în over time cu scorul de 88-87 (13-13, 24-19, 18-15, 16-24, 7-7, 10-9).

Gălățenii au început bine și au condus, 0-4 și 2-6, pentru ca echipa din Constanța să treacă prima dată la conducere la scorul de 7-6, la jumătatea primului sfert și apoi să se distanțeze la 4 puncte, după un coș de 3 puncte marcat de Corpodean. În minutul 7.16 scorul era 13-13 și până la finalul sfertului I nu s-a mai înscris niciun punct.

În sfertul al doilea primii care au punctat au fost tot gălățenii, printr-un coș de 3 marcat de Milton, dar la jumătatea sfertului al doilea constănțenii aveau din nou 4 puncte avantaj, scor 24-20, după care s-au distanțat la 9 puncte, scor 31-22. Cea mai mare diferență din acest sfert a fost de 10 puncte, scor 34-24. Până la pauza mare gălățenii au reușit să revină și să reducă handicapul la 5 puncte, 37-32.

Sfertul al treilea a început cu patru puncte ale gălățenilor, care au redus ecartul la un punct, iar la jumătatea sfertului au trecut din nou la conducere, 41-42. Gazdele au revenit și s-au distanțat rapid la 7 puncte, 55-44, pentru ca după 30 de minute de joc scorul să fie 55-47.

Ultimul sfert a fost dominat de gălățeni, care au reușit să egaleze la 63, iar pe final au condus chiar cu două puncte, 69-71. Constănțenii au egalat la 71, iar în ultimele 98 de secunde niciuna dintre echipe nu a mai reușit niciun coș și s-a intrat în prelungiri.

Prima repriză de prelungiri s-a încheiat dramatic. Gălățenii au avut un punct avans și constănțenii au avut două libere prin Corpodean, dar acesta nu a marcat decât una și s-a intrat în a doua repriză de prelungiri.

Și a doua repriză de prelungiri a fost la fel de echilibrată, cu ambele echipe la conducere. Gazdele au avut 88-84, Gălățenii s-au apropiat la un punct, iar Brewton a ratat victoria gălățenilor la ultimul atac al meciului.

Pentru CSM au punctat: Fergusson Masters 21, Millon 19, Ciotlăuș 16, Brewton 14, Sturanovic 9, Vlad 4, Stan 2, Duică 2.

Pentru Athletic au marcat: Corpodean 20, Maxwell Darling 19, Wallace 16, D. Mâinea 8, Kosic 8, Marinov -7, Lowrance 7, Omer 3.

CSM Galați,care a pierdut a doua partidă în prelungiri, după aceea de pe teren propriu cu CSM Ploiești, va evolua etapa viitoare tot în deplasare, la CSO Voluntari. Pentru constănțeni va urma încă un meci greu cu CSM Focșani, duminică de la ora 17.00.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentTurcan, despre recalcularea pensiilor: „Am siguranţa că vom finaliza procesul de digitalizare al celor 5 milioane de dosare în timpul asumat”
Articolul următorSimona Halep, în sferturi la Transylvania Open