Circulația autovehiculelor va fi restricționată parțial joi și vineri, 28 și 29 iulie 2022, în intervalul orar 21:00-05:00, pentru executarea acestor lucrări pe bulevardul Mamaia.

Echipele Confort Urban vor interveni joi și vineri noapte cu utilaje pentru reparații pe suprafața carosabilului pe bulevardul Mamaia, porțiunile cuprinse între strada Patriei și strada Zorelelor, pe sensul de mers dinspre Capitol spre Delfinariu și între strada Zorelelor și strada Bucovina, pe sensul de mers dinspre Delfinariu spre Capitol. Se va decoperta stratul de asfalt acolo unde este necesar și, în paralel,  se vor asfalta suprafețele reparate.  

Zilele acestea se execută doar reparațiile urgente. Nu se asfaltează total bulevardul Mamaia, întrucât pe acest sector de drum urmeză să fie înlocuite conductele de alimentare cu apă.Lucrările se vor executa pe timp de noapte, când traficul este mai puțin aglomerat, pentru a crea cât mai puțin disconfort conducătorilor auto, anunță primăria municipiului Constanța.

Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să nu își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil. 

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentCupolă de foc peste țară – Alertă maximă, caniculă sufocantă până joi
Articolul următorAccident teribil în apropiere de Hărșova. Au fost transportate de urgență la spital