Asociația Elevilor din Constanța (AEC) a dat  în judecată Guvernul României și două ministere pentru plafonarea decontarii navetei elevilor.

AEC a depus astăzi la Curtea de Apel Constanța o cerere de chemare în judecată împotriva Guvernului României, Ministerul Educației Naționale și Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației publice, în vederea anulării Hotărârii Guvernului nr. 863/2016 privind impunerea tarifelor maximale pentru abonamentele elevilor la transportul județean.

Potrivit unui comunicat trimis astăzi de Asociația Elevilor din Constanța încă din 2016, elevii din România s-au aflat în imposibilitatea decontării cheltuielilor de transport, fiindu-le încălcat dreptul prevăzut la art. 84, alin. (3) și (3^1) din Legea educației naționale nr. 1/2011 din cauza apariției tarifelor maximale impuse operatorilor de transport județean pentru abonamentele elevilor sub forma unor obligații de serviciu public, dar fără acordarea unor compensații. Astfel, din cauza acestui fapt, aceștia nu respectau tarifele, iar elevii nu puteau deconta facturile primite la licee, fiind invocate diferențele de tarif dintre lege și realitate.

„Mai mult decât atât, în data de 28 iunie a intrat în vigoare OUG nr. 51/2019 ce are ca obiect eliminarea transportului județean din sfera serviciilor publice și din reglementările Legii nr. 92/2007. Or, HG nr. 863/2016 are ca temei legal art. (3^2) și (3^3) din Legea 1/2011, ce făceau derogare de la art. 43, lit. b) din Legea 92/2007 care a fost modificat în sensul eliminării prevederilor privind transportul județean. Pe cale de consecință, având în vedere că HG 863/2019 se aplică exclusiv pentru transportul județean, atragem atenția că acesta nu mai este aplicabil și trebuie abrogat”, au precizat reprezentanții AEC.

Articolul precedentFOTO VIDEO| Incendiu puternic la un depozit din Constanța. A fost emisă avertizare prin sistemul Ro Alert
Articolul următorFocar de pestă porcină africană în județul Constanța