Aproape jumătate dintre cele 146 de sesizări cu privire la săvârșirea unor posibile contravenții și infracțiuni electorale nu s-au confirmat, dar polițiștii efectuează cercetări cu privire la 28 de posibile fapte de natură penală.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-șef de poliție Monica Dajbog, în cele 12 ore de la deschiderea secțiilor de vot, nu au fost înregistrate evenimente care să afecteze grav procesul de votare sau climatul de siguranță publică.

„Până la acest moment, la nivelul Centrului Național de Conducere Integrată al MAI au fost înregistrate 146 de sesizări cu privire la săvârșirea unor posibile contravenții și infracțiuni electorale. Peste 70 dintre semnalările de incidente electorale nu s-au confirmat. Polițiștii efectuează cercetări cu privire la 28 de posibile fapte de natură penală. De la începerea votării, au fost constatate 23 de contravenții, fiind aplicate 9 avertismente și amenzi de peste 12.000 de lei”, a precizat Monica Dajbog.

Cele mai multe sesizări de incidente electorale au fost înregistrate în Dolj (18), București (15), Giurgiu (13), Argeș (9), Dâmbovița și Vrancea cu 8.

Polițiștii argeșeni au deschis dosar penal pentru coruperea alegătorilor după ce au depistat în trafic un microbuz plin cu persoane, care se deplasa cu alegători la o secție de votare din Recea. De asemenea, se fac cercetări în mai multe cazuri în care alegătorii și-au postat pe rețele de socializare fotografii cu buletinul de vot.

Poliţiştii din județul Dolj au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale după ce un membru al unei secţii de votare, care s-a deplasat cu urna mobilă la domiciliul unei femei de 74 de ani, a aplicat ştampila de vot în locul acesteia, iar soțul a semnat în listele electorale în locul ei.

În județul Suceava se fac cercetări după ce membrii unei secții de vot s-au deplasat cu urna mobilă, fără a fi însoțiți de reprezentanți MAI. Aceeași situație s-a înregistrat și la o secție din județul Vaslui. La o altă secție de votare tot din jud. Vaslui, urna de vot a fost desigilată după ce un alegător a introdus, din greșeală, lista electorală în același timp cu buletinul de vot.

Un bărbat din Focșani a fost sancționat cu avertisment după ce a reclamat la 112 că nu a fost lăsat să voteze când de fapt se prezentase la altă secție de votare decât cea la care era arondat.

Un bărbat cu dublă cetățenie a depus plângere pentru împiedicarea exercitării drepturilor electorale împotriva președintelui unei secții de votare din Sibiu, care nu i-ar fi permis să voteze cu cartea de identitate provizorie, bărbatul fiind lăsat să voteze însă de președintele altei secții.

„Chiar dacă mai sunt doar câteva ore până la finalizarea procesului de vot, colegii noștri din teren și din Centrul Național de Conducere Integrată își vor încheia misiunea doar după ce toate documentele destinate votării vor fi transportate sub pază la birourile electorale. Ministrul Ion Marcel Vela transmite cu acest prilej tuturor polițiștilor, jandarmilor, polițiștilor de frontieră și pompierilor implicați, în activitățile circumscrise procesului electoral aprecierile sale pentru modul în care și-au făcut datoria, rămânând departe de orice influență politică și gestionând cu seriozitate și operativitate toate incidentele și situațiile apărute”, a mai spus Monica Dajbog.

Articolul precedentUn asteroid va trece pe lângă Terra pe 21 noiembrie. NASA l-a descris ca „potenţial periculos”
Articolul următorALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Reduceri la masaj și cafea gratis pentru cei care votează