În contextul „Săptămânii Europene a Mobilității“, vineri, 20 septembrie, primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, alături de viceprimarii, directorii și angajații din cadrul Primăriei și de cei ai structurilor subordonate se vor deplasa la și de la serviciu cu autobuzul.

„Alege autobuzul“ este o campanie civică derulată de Primăria Municipiului Constanța, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Constanța“ în cadrul proiectului „PORTIS (PORT-Cities: Innovation for Sustainability) – Dezvoltare durabilă prin inovare“, ce are ca scop promovarea transportului public integral restructurat și încurajarea locuitorilor municipiului Constanța în alegerea autobuzelor RATC în detrimentul autoturismelor personale. Campania este parte integrantă a obiectivului general al actualei administrații constănțene, care vizează aerisirea bulevardelor și a străzilor principale prin fluidizarea întregului flux de transport, după conceptul – „omul înaintea mașinii”.

Evenimente dedicate Săptămânii europene a mobilității au avut loc și joi, cu lecții de educație rutieră care au fost organizate la Școala Gimnazială nr. 8 Constanța, iar vineri, elevii Colegiului Pedagogic „Constantin Brătescu“ vor avea parte de o lecție de interactivă care se va derula în parcul Arheologic.

Duminică, 22 septembrie, bulevardul Tomis va fi închis pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian, între orele 09.00 și 19.00 și organizarea unor activități privind promovarea deplasării pietonale la care vor participa elevi, părinți și profesori de la mai multe unități de învățământ din Constanța, cluburi sportive, bicicliști. Astfel, copiii și părinții pot veni să se bucure pentru prima dată de o plimbare pe bulevardul Tomis care va fi populat doar de bicicliști, de copii pe role, sportivi care își vor testa abilitățile în fotbal, handbal, rugby, baschet, tenis de masă, etc.
Pentru ca toate activitățile să se desfășoare fără probleme, sâmbătă începând cu ora 18.00 se va interzice oprirea/staționarea/parcarea autovehiculelor pe tronsonul amintit de pe bulevardul Tomis, iar duminică, între orele 08.00 – 22.00, circulația rutieră va fi oprită pe bulevardul Tomis, de la intersecția cu bulevardul Mamaia până la intersecția cu bulevardul Ferdinand și de la bulevardul Ferdinand până la strada Traian. Vor fi închise intrările pe bd Tomis de pe străzile perpendiculare (str. Decebal, str. Dacia, str. Sarmisegetuza, str. Constantin Brătescu, str. Ștefan cel Mare, str. Cuza Vodă și str. Dragoș Vodă.

Articolul precedentProxenet în Franța, arestat la Constanța
Articolul următorMangalia. Încep lucrările de modernizare la centralele termice