Polițiștii locali constănțeni au aplicat, duminică, 200 de sancțiuni contravenționale, în sumă totală de peste 36.000 de lei, în acțiuni privind menținerea ordinii publice, combaterea fenomenului infracțional, dar și pentru asigurarea unui mediu curat și sănătos pe raza municipiului Constanța.

Au fost, astfel, sancționate abateri privind ordinea şi liniștea publică, circulația pe drumurile publice – în special pentru opriri sau staționări neregulamentare, abateri legate de menținerea curățeniei, privind acte de comerț ilicit desfășurate pe plajă, dar și în perimetrul piețelor agroalimentare constănțene, consum de alcool în spatii publice, cerșetoria, sau pentru plimbatul unor câini fără lesă.

 

Activitățile de verificare și control se vor derula zilnic, iar ca măsură preventivă, polițiștii locali le recomandă tuturor persoanelor fizice/juridice să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale care intră în sfera de competență a Direcției Generale Poliția Locală Constanța.

 

„Pentru prevenirea săvârșirii unor fapte antisociale solicităm cetățenilor, care întâlnesc cazuri, care intră în competența noastră instituțională, în special încălcări ale normelor de curățenie și de conviețuire socială, să ne acorde sprijinul pentru identificarea făptuitorilor prin apelarea numărului Dispeceratului Poliției Locale Constanța 0241484205, iar echipajele noastre vor interveni în regim de urgentă. Pentru utilizatorii aplicației WhatsApp numărul de contact este 0799606142 cu rugămintea de a transmite fotografii cu ceea ce constată, locul, direcția de deplasare și alte date care să ne permită identificarea rapidă și tragerea la răspundere a acestora. Numai împreună putem asigura un mediu curat, sănătos și în siguranță în municipiul Constanța!”, spun polițiștii locali constănțeni.

Articolul precedentTrafic intens pe DN 39, la Agigea și pe A2. Recomandări pentru șoferi
Articolul următorTentativă de suicid pe faleza de la Cazino