Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor  au dat amenzi de peste 500.000 de lei în urma controalelor făcute pe litoral în minivacanţa de 1 Mai, iar şase operatori economici au fost închişi temporar. Printre neregulile găsite au fost produse expirate şi vitrine frigorifice murdare.

În  perioada 25 aprilie – 2 mai, au fost desfăşurate acţiuni de control, ca parte a activităţii Comandamentului de Vară 2023, în zonele: litoralul Mării Negre, Bucovina, Maramureş, Valea Prahovei şi zona Braşov.

Printre neregulile găsite de echipele de control au fost: folosirea la preparare a unor ingrediente diferite faţă de cele înscrise în meniu sau fără a avea traducerea în limba română a informaţiilor pe etichete; folosirea la preparare a unor ingrediente cu data limita de consum depăşită; utilizarea unor materii prime fără informaţii privind data de decongelare sau cea de producţie; decongelarea produselor la temperatura ambientală; folosirea unor vitrine frigorifice neigienizate, cu pete de rugină în exterior, prepararea şi comercializarea unor produse alimentare fără a avea protecţie faţă de mediul înconjurător, riscând contaminarea acestora.

Echipele Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor Bihor, Ialomiţa, Dolj, Bacău, Vrancea, Ilfov, Sibiu şi Hunedoara – care au făcut parte din structura special constituită, Comandamentul Litoral 2023 au controlat 101 operatori economici care activează în staţiunile de pe malul Mării Negre, precum şi pe cele aflate în perimetrul de desfăşurare a festivalurilor organizate aici.

În urma neregulilor au fost date 47 de amezi în valoare totală de 525.000 de lei şi a fost oprită temporar activitatea, până la remedierea deficienţelor, pentru şase operatori economici. Aceştia sunt: Onfix Market SRL, August Food SRL, Alindor Gabicris SRL, Palmeyra Events SRL, Soft Ice SRL, Street Yum SRL.

Imagine

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentMai puține zile libere pentru angajați! Proiectul a ajuns deja în Parlament
Articolul următorReactorul 2 de la Cernavodă va fi oprit planificat începând cu 7 mai