Un constănțean a fost amendat, miercuri, cu 500 de lei, după ce s-a plimbat pe faleza Cazinoului cu un câine de talie medie, rasa boxer, fără lesă, punând în pericol siguranța celor din jur.

Polițiștii locali constănțeni au aplicat în cursul zilei de miercuri 220 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 46.000 de lei. În cursul zilei au fost constatate abateri privind nerespectarea normelor privind menținerea curățeniei pe domeniul public al municipiului Constanța, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, încălcări ale legislației rutiere, abateri pentru nerespectarea modului de desfășurare a activităților comerciale din municipiul Constanța.

De asemenea, 45 de sancțiuni au fost aplicate pentru nedeținerea titlului de călătorie valabil pe mijloacele de transport public în comun și 43 pentru ocuparea unui loc de parcare în parcările cu plata cu tarif orar fără achitarea tarifului de parcare sau după expirarea perioadei pentru care a fost efectuată plata.

Activități similare se vor desfășura zilnic, în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare.

Articolul precedentJandarmii constănțeni merg la meciul de fotbal dintre Dunărea Călărași și Astra Giurgiu
Articolul următorPolitica de parcare a municipiului Constanţa, dezbătută la Forumul de Mobilitate Urbană