Un accident în care au fost implicate un autoturism și o  ambulanțe care se deplasa  spre spitail  a vut loc pe DN2, în municipiul Urziceni. În urma impactului, ambulanța s-a răsturnat pe partea carosabilă.

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD au intervenit la fața locului. În sprijinul acestora au acționat și trei echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița

În irma accidentului au rezultat  patru victime: trei adulți conștienți, cooperanți și neîncarcerați și un copil cu vârsta de aproximativ 2 ani(pacient) inconștient. După evaluarea medicală , trei persoane au fost transportate la spital.

În zonă se circulă alternativ.

Cercetările la fața locului sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Imagine

Imagine

Imagine
Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentFOTO VIDEO Jandarmeria, prezentă la Exercițiul „Sea Shield 23”
Articolul următorAccident pe Autostrada A2. TIR intrat în parapet