Instanța a amânat pentru 16 decembrie pronunțarea în procesul Colectiv. Tribunalul Capitalei era așteptat să dea, astăzi, prima sentință. În procesul în care s-au cerut daune de sute de milioane de euro, sunt acuzații de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și de abuz în serviciu. Procurorii au cerut pedepse mari pentru patronii clubului, cei ai firmei de artificii, pirotehniștii, ofițerii ISU și fostul primar Cristian Popescu Piedone.

În procesul în care s-au cerut daune record, de sute de milioane de euro, sunt acuzații de ucidere și vătămare din culpă, dar și de abuz în serviciu. Sentința NU va fi una definitivă. 

Patronii clubului, cei ai firmei de artificii, pirotehniștii, ofițerii ISU și fostul primar Cristian Popescu Piedone au fost judecați de Tribunalul București. Procurorii au cerut câte 12 ani de închisoare pentru patronii clubului. Fostul primar Cristian Popescu Piedone riscă până la 14 ani de închisoare.

Pare greu de crezut, dar chiar și în situația în care, în ultimul an, şedinţele de judecată au avut loc săptămânal, abia acum a venit rândul unui prim verdict. Procurorii au cerut câte 12 ani de închisoare pentru patronii clubului, 14 pentru administratorul firmei care a montat artificiile și până la 14 ani pentru fostul primar de la Sectorul 4. Toți cei 13 inculpați se consideră nevinovați. 

NIMIC nu a decurs cum trebuia. 64 de vieți s-au pierdut în focul din Colectiv. Al 65-lea tânăr și-a pus capăt zilelor. Pe mulți i-au răpus bacteriile din spitale, nu rănile din club. Nici măcar acum, la patru ani de la tragedie, procurorii nu au terminat cealaltă anchetă, în care verifică tratamentul primit în spitale de victime. Abia de curând au fost audiați șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat și fostul ministrul al Sănătății, Nicolae Bănicioiu. 

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a declarat că sunt numeroase atacuri la adresa sa și la adresa sistemului de urgență din România. Întrebat cine are interes să distrugă sistemul, Raed Arafat a declarat că sunt companii din România, dar și din afara țării.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat, duminică, la un post TV, că sunt numeroase atacuri la adresa sa și la adresa sistemului de urgență din România, după filmulețul de la Colectiv care ar fi avut menirea să provoace emoție, că nu demisioneză din funcție și că nu a ascuns nimic legat de Colectiv.

„Sunt atacuri continue cu mesaje prestabilite. Noi, situațiile de urgență și doctorul Arafat, am fost supuși unui astfel de atac de foarte mult timp. Sunt mesaje care apar de către unele persoane, dar sunt coordonate. Mesaje precum: „e de prea mult timp, este bătrân, trebuie să vină tinerii”. Mesaje precum: „a făcut ceva bun, dar acum trebuie să plece”. Toate au fost incluse prin mesaje date pe social media în anumite zone și repetate în anumite televiziuni. S-au intensificat după ce a apărut faimosul film înaintea comemorării Colectiv, dat de Libertatea. Faimosul film a fost ținut de cineva și abia acum a fost scos. Pe baza filmului s-au intensificat atacurile respective împotriva instituției situațiilor de urgență și împotriva mea”, a spus Raed Arafat.

„Eu nu demisionez. Dacă vor să mă demită, să mă demită”, a adăugat acesta. Întrebat cine are interes să distrugă sistemul, Raed Arafat a declarat că sunt companii din România, dar și din afara țării.
„E un asalt în ultima perioadă. Nu mă las pentru că au avut încredere în mine foarte mulți oameni. Eu n-am construit sistemul singur. Să vin eu să spun că am plecat este cea mai mare trădare. Dacă vine altul să îmi spună să plec, e altă treabă!”, a încheiat el.

 De curând, anchetatorii au anunțat că investighează și intervenția primilor pompieri ajunși la Colectiv. 

Scrie www.realitatea.net