Viitorul  a anunțat oficial despărțirea de internaționalul de tineret Alexandru Mățan. Columbus Crew, formația din Major League Soccer, campioana S.U.A în 2008 și 2020, a plătit formației lui Gheorghe Hagi aproximativ 1,5 milioane de euro.

În vârstă de 21 de ani, Mățan a evoluat în 24 de partide din acest sezon pentru Viitorul (23 în Liga 1 și 1 în Cupa României).

Produs al Academiei Gheorghe Hagi, unde a ajuns în 2009, Alex Mățan a îmbrăcat, în toate competițiile, de 66 de ori tricoul echipei FC Viitorul Constanța și a contribuit la câștigarea, în 2019, a Cupei și Supercupei României.

”Alex este un jucător tânăr, promițător, cu abilități tehnice, cu driblinguri și abilitatea de a juca în ambele flancuri…Este un jucător creativ și poate juca atât în centru cât și în benzi, ne dă o altă opțiune dinamică de atac, ceea ce va fi esențial, avem un program încărcat cu meciuri în Champions League și MLS în următoarele luni. Suntem bucuroși să-l primim și așteptăm cu nerăbdare să îl includem în grupul nostrum,” a declaratTim Bezbatchenko, președintele lui Columbus Crew, pentru site-ul grupării din MLS.

Sursa: Realitatea de Constanta