HC Dobrogea Sud a obținut cu mari emoții, prima victorie pe teren propriu din acest sezon, în meciul cu Dunărea Călărași, scor 27 – 26, în  etapa a 3 a a Ligii Zimbrilor.

HCD  a intrat la pauză cu un handicap de 5 goluri, 11-16, a preluat pentru prima dată conducerea în minutul 54, când Nistor a marcat pentru 26-25, și, după un gol decisiv al lui Nikolic, a suferit pentru victorie până în ultima secundă, când excelentul Mitrevski a apărat o aruncare direct pe poartă de la 9 metri executată peste zi de Fotache

”Am început dezastruos, în apărare și în atac, pentru o echipă cu experiență ca a noastră nu aveam voie să facem atât de multe greșeli. Bine că ne-am redresat. Am revenit de la vestiare cu… ceartă mare. Ne-a dat un refresh Zvonko la pauză și mă bucur că am câștigat primele puncte acasă!”, a declarat Ionuț Nistor.

”Am arătat un handbal mult mai bun în repriza a doua. Faptul că am reușit să revenim îmi spune mult despre această echipă. Mie întotdeauna mi-au plăcut victoriile la un gol, și ca jucător. A fost adrenalină, a fost suspans, mă bucur că publicul a gustat, la sfârșit, din plin, victoria”, a declarat președintele H C Dobrogea Sud, Rudi Stănescu.

 

Articolul precedentSute de grame de bijuterii, fără documente legale, descoperite de polițiștii de frontieră
Articolul următorLucrări pe bulevardul Tomis începând de astăzi!