Astăzi s-a mai scris un capitol în dosarul început de DNA încă din 2005, în privința vânzării nelegale a peste 200 de imobile din Timișoara, începând cu anul 1996 și până în 2014. Nouă persoane au fost trimise în judecată. Printre ele, Nicolae Robu, actualul primar, Gheorghe Ciuhandu – fostul edil, precum și șapte actuali sau foști funcționari din Primărie.

Ancheta a vizat modul în care imobilele au fost vândute în baza legii 112 unor persoane care nu îndeplineau condițiile necesare, mai precis nu locuiau cu chirie în casele sau imobilele respective. 

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a nouă inculpaţi în legătură cu vânzarea frauduloasă şi la preţuri modice a 207 imobile, majoritatea situate în centrul vechi al municipiului Timişoara”, se precizează într-un comunicat al DNA
Astfel, arată sursa citată, au fost trimişi în judecată, fiecare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în formă continuată (5 inculpaţi), respectiv în formă simplă (4 inculpaţi), Nicuşor-Constantin Miuţ, la data faptelor director al Regiei Autonome URBIS Timişoara, Administrarea Domeniului Public SA Timişoara şi Direcţiei Patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Timişoara (199 contracte); Gheorghe-Coriolan Ciuhandru, la data faptelor primar al municipiului Timişoara (61 de contracte), Ioan Cojocari, secretar al primăriei municipiului Timişoara şi coordonatorul nemijlocit al Serviciului Juridic Contencios din cadrul primăriei (61 contracte); şi Nicolae Robu, la data faptelor şi în prezent, primar al municipiului Timişoara (2 contracte).

În acelaşi dosar, au fost deferiţi justiţiei şi Dan Aurel Diaconu, la data faptei viceprimar al municipiului Timişoara (un contract), Traian-Constantin Stoia, la data faptei viceprimar al municipiului Timişoara (un contract), Martin Stoia, la data faptelor director al Direcţiei Patrimoniu şi respectiv al Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse din cadrul municipiului Timişoara (2 contracte), Simona Vîrlea, la data faptei jurist al Primăriei municipiului Timişoara (un contract) şi Gabriela Iova, la data faptei jurist al Primăriei municipiului Timişoara (un contract).
Prejudiciul total cauzat statului român ca urmare a încheierii nelegale a celor 207 contracte de vânzare-cumpărare ce fac obiectul acţiunii penale este de 42.756.719 lei (9.514.392 euro), informează DNA.

Articolul precedentFOTO| Jandarmii au întâmpinat „colindătorii” în zona Obor și Eden…Vizitele continuă!
Articolul următorCum faci cea mai bună SALATĂ BOEUF. Ingredientul GREŞIT pe care toate gospodinele îl folosesc