Teatrul de Stat Constanţa reia spectacolele live și își așteaptă publicul cu două spectacole pentru întreaga familie – „Desculț în parc” (sâmbătă) și Memoria apei (duminică)

 

 Numărul maxim de spectatori la un spectacol este de 70, așadar vă recomandăm să vă procurați biletele cât mai repede. Asigurăm spectatorii că în Teatrul de Stat Constanța sunt aplicate toate măsurile de protecție – nebulizarea spațiilor și distanțarea atât în timpul accesului și ieșirii, cât și în timpul reprezentațiilor

Sâmbătă, 6 februarie, de la ora 19:00, aveți ocazia să îi întâlniţi pe Paul și Corrie Bratter, celebrul cuplu de tineri căsătoriți pe care Robert Redford și Jane Fonda l-au făcut celebru în ecranizarea din 1967 a piesei lui Neil Simon, „DESCULȚ ÎN PARC”.

În versiunea constănțeană, cei doi sunt întruchipați de actorii Tani Ștefu și Florina Stănculeț. Povestea lor de dragoste este acompaniată de o alta, ai cărei protagoniști sunt Nina Udrescu și Liviu Manolache, cel din urmă semnând și regia.

Cei aflați la începutul căsniciei vor rezona cu dificultățile pe care tinerii le întâmpină, iar cei care au renunțat la dragoste vor vedea că întâlnirile fericite pot apărea chiar și în a doua jumătate a vieții și pot răscoli sentimente uitate.

Duminică, 7 februarie, de la ora 19:00, vă aşteptăm la „Memoria apei” de Shelagh Stephenson, în traducerea și regia lui Vladimir Anton,

Imagine

Este o tragicomedie în care trei surori se reîntâlnesc, după mulți ani în care nu s-au văzut,, rememorând întâmplări din copilărie, reînviind rivalități și certuri vechi, ceea ce dă naștere unor scene de un umor savuros.

Fiecare dintre surori se află în câte o relație și fiecare relație este într-un moment de criză. Conflictele sunt alimentate de alcool și marijuana, astfel ieșind la iveală frustrări și adevăruri pe jumătate conștientizate sau blocate cu bună-știință.

Din distribuție fac parte Dana Dumitrescu, Liviu Manolache, Alina Manțu, Georgiana Rusu, Laura Iordan-Adrian și Andu Axente.

Scenografia este semnată de Maria Miu, iar lighting design-ul, de Lucian Moga.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentŞase noi cazuri de infectare cu tulpina din Marea Britanie a noului coronavirus
Articolul următorRomania în realitate, invitat IOAN GEORGESCU